Search

căutare personalizată

STOP!

joi, 17 iunie 2010

Cetatea din Sachiz...

Câteva fapte și date despre Saschiz se găsesc pe Wiki.
IMGP0120.JPG

Satul în sine e atestat de pe la începutul secolului al XIV-lea.
Ceea ce mi se pare mie puțin deosebit e că Sachizul a concurat serios Sighișoara în Evul Mediu iar în secolul al XVII-lea, principela Apafi I a ținut chiar și o dietă în biserica din localitate (dieta - adunarea conducătoare - un fel de parlament. Nu e vorba de nici un regim alimentar).
Dar să revenim la cetate: fortificația a fost construită între secolele XIV-XV și e apărată de un puternic zid de apărare. Are 6 bastioane și o fântână de 60 m.IMGP0117.JPG

Chiar dacă azi e doar o ruină cetatea rămâne impresionantă atât prin dimensiuni cât și prin felul cum arată.
Dacă treceți pe E60 între Sighișoara și Brașov merită să vă opriți măcar pentru o jumătate de oră ca să urcați sus la Cetate.


IMGP0177.jpgIMGP0121.jpgIMGP0132.jpg

joi, 3 iunie 2010

Cateva poze vechi, vechi...


Poza aceasta e făcuta în octombrie 1969. În căruță era 'Buna' și 'Moșu' (Bunica și Bunicul - noi așa îi chemam).
Când mă uit la pozele vechi de acolo nu pot să nu mă gândesc la cât de mare trebuie să fi fost prostia comunistă... Au distrus în câțiva ani o comunitate (mă refer acum doar la Șapartoc) înfloritoare.
'Buna', povestea cum s-a construit drumul ce leagă Șapartocul de Albești (pe dinjos...). Comuniștii au întreținut și nu prea acel drum. Iar neo-comuniștii de după '89 și mai puțin. Pe la începutul anilor 2000 se putea ajunge în Șapartoc (cu mașina...) prin Aurel Vlaicu - și asta doar dacă era uscat. La un moment dat pe la mijlocul anilor '90 țin minte cum a venit un ARO dinspre Saschiz și aproape că s-a răsturnat când a urcat de După Hulă, dealul spre Șapartoc - dar asta nu are nici o legătură cu drumul Șapartoc - Albești. Totuși, anul trecut, în 2009, mi s-a părut că acea comunitate începe să se stabilizeze un pic. Am văzut chiar și mașini care circulau pe drumul de pământ.

Dar destul despre drumuri. Încă două poze:

aici e Mama și Unchiu' Nicu, în 'Unghi'






iar aici e Mami trăgând un mânz de coadă.

Tot din '69 sunt și pozele acestea
... interesantă ocupație, de altfel -- să tragi mânjii de codă...

Mai multe altă dată.