Nu știu ce cred alții, însă pe mine mă interesează ceea ce ni se poate întâmpla în viitor.
Mai acum 2-3 ani eram preocupat de posibilitatea de a cultiva castani comestibili în zona Sighișoarei, După Hulă...
Așa că, am trecut la studiu...
Mai prin anii 80, la un moment dat țin minte că am dus la Albești un pui de castan și nu a rezistat peste iarnă. Pe atunci temperaturile scăzute în timpul iernii erau ceva normal, nu se mira nimeni că iarna ninge (... ca acum, când ai noștrii conducători se dau de ceasul morții de fiecare dată când cade 1 cm de zăpadă... E drept că și populația se pregătea de iarnă pe vremea aceea, nu stăteau toți ca "momâile" să-i ia frigul sau zăpada pe nepregătie...).
Dar să revenim: despre castani - am studiat, am găsit și acum îmi este destul de clar că nu este imposibil de realizat ce mi-am propus. Însă aș avea nevoie ca în zonă să avem o clima asemănătoare cel puțin cu Zona 6-7 după clasificările USDA (degeaba ne amăgim, tot metoda americană e cea mai simplă, clară și documentată din cele care sunt pe lumea asta.). Problema e că în zonă (a Sighișoarei) clima e destul de la limită între USDA Zone 5 și 6...
Nu ar fi o problemă dacă am putea cultiva castani comestibili americani sau europeni; ba chiar le-ar merge foarte bine acolo (castanii americani pot supraviețui foarte bine până în zone cu climă aproape polară... Zona USDA 3-4). Însă, Castanea sativa respectiv Castanea dentata (castanul european și cel american) sunt specii pe cale de dispariție, atacate de Cryphonectria parasitica (cancerul castanului) iar tentativele de hibridare cu castanul chinezesc au rezultate notabile dar nu transformă hibrizii obținuți în niște copaci care să reziste foarte bine la îngheț (mai ales la temperaturi scăzute). Iar cine se amăgește și cultivă speciile euopene sau americane după părerea mea nu face decât să-și fure singur căciula: mai devreme sau mai târziu castanii sunt atacați.
Așa că singura soluție e să "încălzim" un pic atmosfera acolo unde vrem să cultivăm hibrizi din castanul chinezesc, cu scop economic pe termen lung...(mă refer la zona Sighișoarei).
Aici intră în acțiune Încălzirea Globală...
Din moment ce eu nu trăiesc pe malul mării nu pot decât să-i compătimesc pe cei care își văd proprietățile și modul de viață afectat de efectele încălzirii dar, să știți că, eu trăiesc cu speranța că vom avea un climat mai cald în Transilvania.
Niște ierni mai blânde, calde (și chiar verile mai călduroase) decât cele din anii 80 sau chiar de acum nu îmi provoacă nici un fel de teamă, din contră aș fi chiar fericit să se "întâmple" așa.
Revenim la ce ne poate rezerva viitorul, în Ianuarie, la un moment dat, cei de la NAPPFAST (NCSU/APHIS Plant Pest Forecast (NAPPFAST) System) au publicat 2 scenarii de previziuni pentru evoluția climatică la nivel mondial (sunt printre foarte puținele modele la care muritorii de rând pot avea acces gratuit). Previziunile încep din 2019 și ei au creat 2 scenarii:
SRB1: O lume convergentă cu populaţia mondială fel ca în povestea A1, dar cu schimbări rapide în structurile economice spre o economie de servicii şi informaţională, cu reduceri in intensitate a consumului de material, şi introducerea de tehnologii curate şi eficiente a resurselor
SRA1B: O lume viitoare de creştere economică foarte rapidă, populaţia globală, care va atinge maximul la mijlocul secolului şi scade ulterior, şi introducerea rapidă a noilor tehnologii,mai eficiente, cu dezvoltarea echilibrată pentru toate sursele de energie.
Mai detaliat și oficial găsiți informația AICI
Am utilizat hărțile lor pentru a crea o imagine mai de detaliu asupra ceea ce e previzionat să aibă loc la nivel climatic în Zona care mă interesează (Mureș...), bineîneles pentru scenariul optimist (din punctul meu de vedere....), adică cel mai cald (pesimist din punctul de vedere al modificărilor climatice):
Am utilizat hărțile lor pentru a crea o imagine mai de detaliu asupra ceea ce e previzionat să aibă loc la nivel climatic în Zona care mă interesează (Mureș...), bineîneles pentru scenariul optimist (din punctul meu de vedere....), adică cel mai cald (pesimist din punctul de vedere al modificărilor climatice):
Sper că prezentarea a fost elocventă și aștept comentariile...
Pentru ca să vă puteți face o idee despre ce înseamă culorile mai jos sunt explicitate:
ZONELE CLIMATICE (cf Wiki)
și
extras din Harta NAPPFAST
Dacă 'vizitatorii' doresc și se manifestă în acest sens, pun sus și varianta "optimistă" SRB1 (unde încălzirea nu e atât de puternică)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu