Search

căutare personalizată

STOP!

luni, 17 mai 2010

Dealul Corbului


Dealul Corbului e unul din cele mai înalte vârfuri din jurul Sighișoarei. Primavara, dacă te uiți spre S-V, în zilele senine se văd Carpații înzăpeziți. În cealaltă direcție (panorama de mai sus) vezi dealurile minunate de dincolo de Târnava, către Șoard și Țopa.
Acum mai bine de 10 ani, prin '98 sau '99, treceam peste Dealul Corbului și, nu foarte departe de unde sunt făcute și pozele panoramei de mai sus, am trecut pe lângă un râs. Puțină lume cred că a văzut sau s-a apropiat la mai puțin de 10 m de un râs sălbatic. Întâlnirea a fost cel puțin interesantă.
Tot în Dealul Corbului îmi amintesc cum mergeam la cules de fragi, în timpul comuniștilor, imediat după ce s-a tăiat pădurea. Iar după aceea țin minte când bunicii ne-au dus într-o mini excursie cu căruța să vedem unde au fost îngropați străbunicii (din partea lui Bunica) și ne-am oprit într-o poieniță și am cules salată sălbatică - asta se întâmpla după un an sau doi de la culesul de fragi...
De cele mai multe ori am urcat sus în deal dinspre Poienile Dăii, pe Părăul Leorii, fără cai, pe jos, pe lângă bazinul de apă. E un urcuș greu, ca pe ''coperișu căsii" cum ziceau Bunicii.
Sus, e frumos, pustiu și mai ales sălbatic. O sălbăticie pierdută în alte părți.
La final, dacă doriți, puteți vedea și alte imagini: Dealul Corbului 1 și Dealul Corbului 2. A doua imagine e spre Șaieș și în ziua respectivă se vedea și Făgărașul... data viitoare trebuie să merg acolo cu o cameră foto mai bună.

miercuri, 12 mai 2010

Ce înseamnă "hulă"

Definiția Dex-Online a cuvântului "hulă" ne duce cu gândul numai la lucruri rele: ocară, ponegrire, furtuni, surpătură etc. Totuși, una din definiții se referă la un "drum care urcă pe o coastă"...
Dacă e să mă gândesc, de când mă știu eu După Hulă s-a ajuns foarte greu; trebuie să urci dealuri destul de grele, aproape de oriunde ai veni.
De fapt singurele drumuri acceptabile sunt cele care vin dinspre Vânători (pe Valea Dăii) și dinspre Saschiz. Ambele sunt drumuri "noi", făcute în timpul comunismului. Drumurile vechi pe care le-au înlocuit fiind mult mai dificil de abordat.

vineri, 7 mai 2010

Un pic de istorie...


... Despre Daia și despre După Hulă:

Se spune ca vatra inițială a satului era undeva in zona fostului lac. De înțeles de altfel, deoarece acolo se intersectează 2 pârâiașe care deși sunt mici eu nu le-am văzut secate niciodată.
Una peste alta în sătuc (sau ce era...) a venit o molimă (ciumă? poate) și din toți locuitorii nu a mai rămas în viață decât o fată și un băiat. Pe fată o chema Daia, Dala sau Diana (sau alt nume asemănător). Tot povestea spune că au căutat un alt loc și l-au găsit unde băiatul a tras cu arcul și a vănat o căprioară acolo unde se află acum Daia.
Probabil după aceea au venit și coloniștii saxoni (Daia sau Denndorf cum este cunoscută în germană se mândrea, pe vremuri, cu apelativul "Daia Săsească"). Oricum, cele 2 evenimente ar trebui să fie destul de apropiate.
Povestea o știu de la Bunica.
Un pic de istorie oficială (și probabil documentată) găsiți pe Wiki, în germană.

Tura următoare voi povesti un pic despre "hulă".
Sper că v-a plăcut povestea.

P.S. Poza e făcută de unde aveau bunicii via, acum vreo 35-40 de ani.

miercuri, 5 mai 2010

Câte ceva despre localizare...


Ok.
Azi am făcut o panoramă, fotografiată din Dealul Șapartocului:
Pentru a o putea localiza mai bine am pus imaginea și pe Panoramio: Dupa Hulă. Acolo se poate vedea și localizarea GPS'. De asemenea se poate descarca poza de la adresa: Dupa Hulă - descarcare

In spate ar fi Șapartocul, spre dreapta se poate ajunge în Vulcan, Daia este undeva după ''Brazi'' (dealul din dreapta imaginii) iar dacă o luăm drept înainte vom ajunge în capul Saschizului. Drumul care se vede în partea dreaptă ne duce spre ''Poienile Dăii'' sau spre Albești (pe 'Părăú Leorii) sau spre Vânători (pe Valea Dăii), depinde în ce direcție o luăm când ajungem jos.

Denumirile locurilor eu le știu de la Bunici, care au trăit acolo. S-ar putea ca uni Dăieni să știe altfel locurile. Daia a fost sat săsesc și Ceaușescu i-a ''exportat'' pe sași. În locul lor au fost aduși coloniști din diverse locuri din țară. În Daia au rămas destul de puțini Dăieni de dinainte de colonizare.
Dar despre istorie altă dată.

marți, 4 mai 2010

Poveste de inceput


Incep acest blog pentru a prezenta lumii un loc ce imi este foarte drag.
Acolo au avut bunicii pamantul, casa si toate celelalte inainte de colectivizare si tot acolo s-au intors dupa revolutie, cand erau deja trecuti de 60 de ani.
A fost pentru ei 'o a doua tinerete'. Aproape ca au renascut.
Odata cu intoarcerea lor acolo am inceput si eu sa ma indragostesc de acele locuri.

Asa ca iata o prima imagine de acolo:
Poza e facuta pe 25 iulie 2009 si o puteti gasi si la urmatoarea adresa: http://www.panoramio.com/photo/24942185

In masura timpului disponibil o sa continui povestea.